Fie ca spiritul şi magia Crăciunului să vă pătrundă în casă şi în suflet, să vă călăuzească inima spre iubire şi iertare, să vă aducă armonie, lumină şi pace sufletească, bucurii şi fericire alături de cei dragi!

O amintire...

Acum in prag de sarbatori, imi aduc aminte de sarbatorile din copilarie.
Intotdeauna il asteptam pe Mos Craciun...intotdeauna am vrut sa vorbesc cu el.
In acel an, 1962 , eram mai hotarita ca altadata, trebuia sa il vad, trebuia sa ii vorbesc.
Dimineata am dat o fuga pina la bunica, trebuia sa ii cer sfatu, ce sa fac sa pot sa il vad...dar si de la ea am primit acelasi raspuns:
- Daca ai fost foarte cuminte ai sa il vezi.
Cuminte am fost, dar ce inseamna oare foarte cuminte...
Jucariile nu le lasam imprastiate prin toata casa, papusile erau imbracate de sarbatoare...cea mai mica avea o pata pe rochita noua, pe care i-am facut-o cu ajutorul la Mama... dar ce vina aveam eu, ca era atit de micuta si nu stia sa manince singura, fara sa se murdareasca.
Si pe mama am ajutat-o, dar cu ce eram eu de vina ca am varsat laptele...
Intr-un cuvint, am fost cuminte, dar nu foarte cuminte.
Chinuita de astfel de ginduri, am ajuns acasa. Si ce bucurie m-a asteptat...in curte, chiar linga poarta era un brad si linga el o scrisoare. In usa a aparut Mama si Tata... eu ma luptam cu lacrimile... a plecat deja, de ce nu m-a asteptat, doar am fost cuminte.
Tata m-a luat in brate, Mama mi-a luat scrisoarea si a inceput sa o citeasca...
"Pentru ca am foarte mult de lucru mi-am trimis ajutoarele cu bradu, si te rog sa il inpodobesti cum stii mai frumos"... va sa zica inca nu a fost... si o sa vina si la mine.
Am inceput sa cint si sa topai de bucurie. Tata mi-a adus bradul in casa ...au aparut si globurile, atunci nu m-am intrebat de unde...
Afara ningea, mirosul de brad se amesteca cu cel de cozonac scos din cuptor...si bradul meu era gata inbracat de sarbatoare.
Mi-am lipit nasucul de geam si am privit afara in noapte... fulgi mari de zapada se alergau fara incetare si straluceau ca mii de stele...dar el batrinul iubit de copii nu mai aparea. Ma intrebam oare cum poate sa ajunga la fiecare copil? Oare cind ajunge si la mine...???
Mama m-a chemat la masa, imi era foame, dar parca nu imi venea sa imi las locul de linga geam, de unde puteam sa vad cind soseste
Dar trebuia sa fiu cuminte, si Mamei nu ii placea sa imi spuna ceva de doua ori. Am mincat cit de repede am putut, si fuga din nou la geam. Dar nu venea... si stratul de zapada crestea...
-Daca ai sa stai lipita de geam nici nu o sa vina...-am auzit vocea mamei.
-Si atunci ce sa fac? am intrebat speriata.
-Ce ar fi daca le-ai spune o poveste la papusile tale.
M-am dus la ele, erau asezate in ordine, frumos imbracate parca il asteptau si ele pe Mos Craciun. Am luat-o pe cea mai mica in brate, rochita ei era curata, oare cum de nu am observat pina acuma...am spus povesti, si am cintat cu ele... am cintat toate cintecele pe care le stiam... timpul trecea ...dar Mos Craciun intirzia sa apara...
Nu stiu cum s-a intimplat...am atipit, am inchis ochii numai pt o clipa...
Am simtit o adiere... si parca era si un clopotel...am deschis ochii...geamul era deschis... am alergat la geam, dar el era deja placat, am auzit doar clinchetul vesel de clopotei...
Sub brad erau o multime de cadouri. Toate pentru mine... era si ea acolo, o papusa cu parul portocaliu, Kati...am devenit prietene, ei ii spuneam toate bucuriile si durerile de copil.
O am si azi, si daca plec de acasa pe o perioada mai lunga ma insoteste.
Pe Mos Craciun il astept si azi, stiu ca este... asa cum este iubirea si dragostea.